Un cântăreţ celebru este în stare gravă, după ce s-a împușcat în piept. De ce a recurs la acest gest șocant

Un cântăreţ celebru este în stare gravă, după ce s-a împușcat în piept. De ce a recurs la acest gest șocant

Kendji Girac, unul dintre câștigătorii emisiunii „The Voice” din Franța, s-a împușcat în piept.

Celebrul cântăreț a fost descoperit de către salvatori în localitatea Biscarrosse, conștient în jurul orei locale 5:30, lângă rulota sa. Cu o zi înainte de incident, tânărul îşi cumpărase o armă de la un târg de vechituri, iar potrivit declaraţiilor sale, s-a rănit în timp ce încerca să o manevreze.

Cântăreţul era conştient atunci când a fost transportat la spital, potrivit oamenilor legii, care au precizat că acesta a suferit „o rană gravă„.

El a ajuns la spital în stare gravă, însă medicii spun că, în prezent, viața sa nu mai este în pericol și primește îngrijiri medicale într-un spital din Bordeaux. O sursă apropiată anchetei a declarat agenției de presă AFP că polițiștii nu au exclus și alte ipoteze.

Kendji Girac, pe numele său real Kendji Maille, a crescut în comunitatea țigănească catalană. Acesta se afla în Biscarosse de câteva zile. Împușcătura a avut loc în apropierea zonei de recepție a unei tabere comunitare pentru turiști, a informat agenția AFPnews.

Kendji Girac a devenit prima dată cunoscut publicului în 2013, după ce a făcut un cover după o melodie a rapperului Gims. În anul următor, a câștigat The Voice France. A lansat cinci albume de studio, cel mai recent L’Ecole de la Vie în 2022. Hiturile sale Color Gitano și Andalouse au strâns sute de milioane de vizualizări pe YouTube, potrivit ciao.ro.

Comenteaza