Femeie găsită moartă într-un container pentru donaţii. Ea a rămas blocată înăuntru

Femeie găsită moartă într-un container pentru donaţii. Ea a rămas blocată înăuntru
| Foto: observatornews.ro.

O femeie a fost găsită moartă într-un container pentru donaţii după ce a rămas blocată în el. Asta s-a întâmplat în Burleigh.

Descoperirea sumbră a fost făcută de un agent de curățenie în afara centrului comercial Stockland din Burleigh, Australia, în această dimineață. Femeia ar fi încercat să ia din lucrurile lăsate în container dar a rămas blocată în interior.

Poliția și paramedicii au fost chemați la fața locului imediat după ora 7:00, dar era prea târziu, nu au mai putut decât să constate decesul.

Femeia, care avea vreo treizeci de ani, a murit ca urmare a unui accident nefericit. Din primele cercetări anchetatorii cred că s-a lovit de capacul containerului în momentul în care se agăţase să iasă, potrivit The Sun. Decesul nu este considerat suspect de poliţia din Queensland.

Zona a fost împrejmuită, iar centrul comercial a fost temporar închis, în timp ce pompierii au încercat să taie containerul pentru a scoate trupul neînsufleţit afară, urmând a fi trimis medicului legist local.

Femeia nu a fost încă identificată, potrivit observatornews.ro.

Comenteaza