O tânără, grav rănită după ce poliția a îndreptat spre ea un tun de apă: „Am o fractură de craniu și 15 copci“

O tânără, grav rănită după ce poliția a îndreptat spre ea un tun de apă: „Am o fractură de craniu și 15 copci“
| Foto: twitter

O tânără a fost grav rănită după ce a fost lovită în față de jetul unui tun de apă folosit de polițiști, în timpul protestelor din Olanda.

Un video de pe rețelele sociale o arată în timp ce părăsește zona cu capul plin de sânge. Într-o postare pe Facebook, victima a scris: „Am o fractură de craniu și 15 copci“.

Încă nu este clar ce a determinat poliția să folosească tunul de apă de la o distanță atât de mică.

În timpul incidentelor de la Eindhoven, tensiunea a fost mare, o mașină a luat foc, geamurile din gară au fost sparte și un magazin a fost jefuit. Cu toate astea, în video-ul cu incidentul, tânăra și bărbatul care o însoțea nu păreau să prezinte amenințare sau să fie violenți, potrivit alephnews.ro.

Pe rețelele sociale au izbucnit controverse, internauții blamând gestul poliției și descriind momentul drept „brutalitate polițienească“.

Comenteaza