Horoscopul lui Neti Sandu pentru săptămâna 6 - 12 noiembrie 2023. Ce zodii vor avea un magnet la bani

Horoscopul lui Neti Sandu pentru săptămâna 6 - 12 noiembrie 2023. Ce zodii vor avea un magnet la bani

Horoscopul lui Neti Sandu pentru săptămâna 6 - 12 noiembrie 2023 aduce vești bune pentru majoritatea nativilor din zodiac.

Berbec
Principalele preocupări ale nativilor Berbec din această săptămână sunt activitățile profesionale, relația de cuplu, administrarea unor sume de bani, deținute la comun cu partenerul sau alte persoane din familie, privind o investiție sau valorificarea unor bunuri de o valoare mai mare.

Primul aspect astral important al săptămânii este intrarea lui Venus, micul benefic, din 8 noiembrie, în sectorul relațiilor și parteneriatelor profesionale. Pana pe 4 decembrie este o perioadă favorabilă pentru nativii care fac parte dintr-un cuplu, să se reconecteze cu partenerul. De asemenea, pot avea loc împăcări și Venus aduce armonie și echilibrul în viața de cuplu. În ce privesc relațiile profesionale, Berbecii au ocazia să semneze contracte importante, colaborări profesionale, care să le aducă beneficii.

Pe 10 noiembrie, Mercur, planeta comunicării, ajunge în zodia Săgetător. Nativii vor avea ocazia, și vor fi interesați, până pe 1 decembrie, să se perfecționeze din punct de vedere profesional, să studieze și să învețe lucruri noi, dar și să rezolve chestiuni birocratice, să obțină acte oficiale sau aprobări.

Taur
Nativii Taur sunt preocupați, în această săptămână, de relația sentimentală, achiziționarea unui sejur, activitățile profesionale, programarea la investigații medicale și relația cu partenerul de cuplu, pentru că urmează să ia o decizie importantă în cuplu.

Primul aspect astral important al săptămânii este intrarea lui Venus, guvernatoarea nativilor, din 8 noiembrie, în sectorul activităților profesionale, muncii, rutinei zilnice și sănătății. Până pe 4 decembrie, nativii Taur vor avea un randament mai ridicat la locul de muncă, se îmbunătățesc relațiile cu colegii și își desfășoară activitățile și sarcinile mult mai ușor. Și din punct de vedere al sănătății, Taurii se vor simți mai bine.

Pe 10 noiembrie, Mercur, planeta comunicării, ajunge în zodia Săgetător, și până pe 1 decembrie, nativii vor încerca, împreună cu partenerul de cuplu, să administreze cât mai bine bugetul deținut la comun. Și sfera intimă se activează și Taurii pot discuta pe diverse teme legate de viața intimă.

Gemeni
Nativii Gemeni încep săptămâna cu preocupări pentru casă și familie, rezolvarea unor sarcini la locul de muncă și respectarea unui termen limită. Spre finalul săptămânii s-ar putea să aibă o surpriză în planul sentimental.

Primul aspect astral important al săptămânii este intrarea lui Venus, micul benefic, din 8 noiembrie, pe sectorul iubirii, aventurilor romantice, flirtului și cuceririlor, relațiilor cu copiii. Gemenii vor dori să-și îmbunătățească relația sentimentală, până pe 4 decembrie, iar nativii părinți relațiile cu copiii și vor căuta metode noi de relaxare și petrecerea a timpului liber. De asemenea, nativii singuri ar putea să intre într-o nouă relație.

Pe 10 noiembrie, Mercur, planeta comunicării, ajunge în zodia Săgetător, în sectorul relațiilor, casatoriei, asocierilor și parteneriatelor profesionale. În relațiile în care au avut loc tensiuni și conflicte, până pe 1 decembrie, se poate îmbunătăți comunicarea, se pot clarifica anumite chestiuni din viața de cuplu. De asemenea, Mercur poate aduce negocieri și încheieri de contracte avantajoase.

Rac
Nativii Rac încep săptămâna cu mai multe deplasări, discuții, întâlniri, rezolvarea unor chestiuni administrative ale casei, vizite la părinți, iar spre finalul săptămânii programează o escapadă romantică sau încearcă să se relaxaze mai mult.

Primul aspect astral important al săptămânii este intrarea lui Venus, micul benefic, din 8 noiembrie, pe sectorul vieții de familie, căminului și relațiilor cu părinții. Relația cu familia se poate îmbunătății considerabil până pe data de 4 decembrie, cât timp micul benefic traversează zodia Balanță. Racii își vor exprima mult mai ușor sentimentele și emoțiile față de persoanele dragi și este posibil să aibă gânduri de reamenajare sau o redecorare a spațiului de locuit.

Pe 10 noiembrie, Mercur, planeta comunicării, ajunge în zodia Săgetător, și până pe 1 decembrie, urmează o perioadă solicitantă la locul de muncă, cu reorganizarea sarcinilor, a programului de lucru. S-ar putea să primească și oferte noi de colaborare sau de serviciu, să meargă la interviuri și să lucreze la noi proiecte. De asemenea, nativii Rac vor fi interesați să se dezvolte în domeniul în care activează și caută soluții pentru a-și atinge obiectivele profesionale.

Leu
Nativii Leu încep săptămâna cu preocupări pentru situația financiară și banii pe care îi câștigă. Posibil să cheltuie niște bani pentru o reparație în casă sau ajută pe cineva din familie cu o sumă de bani. În partea a doua a săptămânii, fac drumuri, află vești de la serviciu privind unele schimbări, care vor avea loc în perioada următoare.

Primul aspect astral important al săptămânii este intrarea lui Venus, micul benefic, din 8 noiembrie, pe sectorul comunicării, gândirii, învățării, informațiilor și interacționării cu ceilalți. Nativii Leu se remarcă, până pe 4 decembrie, dacă susțin un proiect, un discurs sau un interviu. De asemenea sfaturile și informațiile, care le parvin în perioada următoare, le vor fi de ajutor în planul profesional.

Pe 10 noiembrie, Mercur, planeta comunicării, ajunge în zodia Săgetător, pe sectorul sentimental, al aventurilor romantice, iubirii, fericirii, copiilor, creativității și valorificării unor talente. Leii își vor exprima mult mai ușor sentimentele, vor face declarații, flirtează și încearcă să cucerească o persoană de care se simt atrași. De asemenea, comunicarea cu copiii se îmbunătățește pentru nativii părinți și găsesc idei/metode creative de a petrece timpul cu aceștia.


Fecioară
Nativii Fecioară încep săptămâna cu rezolvarea unor chestiuni de interes personal. Registrul astral se schimbă în partea a doua a săptămânii, când intervin preocupări legate de bani, încasarea unor sume și achitarea unor rate, utilități, datorii și administrarea cât mai eficientă a acestora. În ultima parte a săptămânii, Fecioarele ies în oraș sau merg într-o vizită.

Primul aspect astral important al săptămânii este intrarea lui Venus, micul benefic, din 8 noiembrie, pe sectorul financiar, al banilor pe care nativii îi câștigă de la muncă sau din alte colaborări. Până pe 4 decembrie, veniturile nativilor vor crește, mai ales este o perioadă favorabilă negocierilor salariale.

Pe 10 noiembrie, Mercur, planeta comunicării, ajunge în zodia Săgetător, pe sectorul vieții de familie, căminului, părinților și bazelor emoționale. Până pe 1 decembrie, nativii Fecioară au ocazia sa discute cu familia, comunicarea se îmbunătățește și multe dintre problemele apărute în ultima perioadă își găsesc rezolvare. De asemenea, apar discuții despre administrarea unui imobil sau a patrimoniului.

Balanță
Nativii Balanță încep săptămâna cu o stare mai puțin bună, de izolare, meditație și introspecție. Balanțele vor fi eficiente la locul de muncă doar dacă lucrează singure, departe de orice sursă de stres sau interacționare cu colegii. Sectorul financiar se activează la finalul săptămânii, când nativii vor face niște plăți sau cumpărături.

Primul aspect astral important al săptămânii este intrarea lui Venus, micul benefic, din 8 noiembrie, pe sectorul personalității. Venus, guvernatoarea nativilor, vine să le aducă șanse și oportunități în planul relațional sau profesional, farmec, dispoziție de flirt și cuceriri. De asemenea, Balanțele se îngrijesc mai mult de aspectul fizic și își reîmprospătează garderoba.

Pe 10 noiembrie, Mercur, planeta comunicării, ajunge în zodia Săgetător, pe sectorul comunicării, gândirii, învățării și informațiilor. Până pe 1 decembrie nativii vor avea susținere de la Mercur în toate formele de comunicare, învățare și interacționare cu ceilalți. De asemenea, Balanțele vor fi interesate mai mult să învețe lucruri noi, se înscriu la cursuri sau participă la seminarii.

Scorpion
Nativii Scorpion încep săptămâna cu întâlniri cu prietenii sau preocupări pentru un proiect nou din sfera profesională. Planetele în tranzit prin casa personalității aduc multă energie și determinare în îndeplinirea unor obiective profesionale.

Primul aspect astral important al săptămânii este intrarea lui Venus, micul benefic, din 8 noiembrie, pe sectorul subconștientului, frământărilor interioare, introspecției și trecutului. Pentru că Venus este guvernatoarea casei relațiilor, nativii Scorpion vor căuta să-și îmbunătățească relația de cuplu și vor găsi soluții de reconectare cu partenerul. De asemenea, pot reveni parteneri din trecut în viața lor sau cei singuri să înceapă o relație karmică.

Pe 10 noiembrie, Mercur, planeta comunicării, ajunge în zodia Săgetător, și până pe 1 decembrie se activează sectorul financiar, al banilor pe care nativii îi câștigă de la serviciu sau din alte activități extraprofesionale. Posibil Mercur să le aducă idei de a face bani mai mulți sau o administrare mult mai bună a cheltuielilor.

Săgetător
Preocupările nativilor Săgetător din această săptămâna sunt rezolvarea unor chestiuni profesionale. Au loc discuții cu șefii sau cu persoanele cu putere de decizie pentru a pune la cale planuri de viitor și strategii pentru anul ce urmează.

Primul aspect astral important al săptămânii este intrarea lui Venus, micul benefic, din 8 noiembrie, pe sectorul prietenilor, vieții sociale și planurilor de viitor. Micul benefic va dinamiza viața socială, întâlnirile cu prietenii până pe 4 decembrie. De asemenea, Săgetătorii se pot bucura de popularitate în grupurile pe care le frecventează, să aibă succes într-un proiect nou.

Pe 10 noiembrie, Mercur, planeta comunicării, ajunge în zodia Săgetător, în casa personalității și până pe 1 decembrie Săgetătorii au șansa să-și îmbunătățească comunicarea și interacționarea cu ceilalți. De asemenea, pot avea idei originare, pe care le vor implementa în cadrul activităților profesionale.

Capricorn
Nativii Capricorn sunt preocupați, în această săptămână, de direcția profesională, să se pună în valoare, să se afirme în fața șefilor, să obțină niște aprobări sau acorduri pentru a începe un proiect nou. Este o săptămână dinamică din punct de vedere al carierei.

Primul aspect astral important al săptămânii este intrarea lui Venus, micul benefic, din 8 noiembrie, pe sectorul asociat carierei și aspirațiilor profesionale, imaginii și statutului. Așadar, până pe 4 decembrie, micul benefic aduce oportunități în sfera profesională. Capricornii pot primi aprecieri de la șefi, să obțină o funcție sau conducerea unei echipe.

Pe 10 noiembrie, Mercur, planeta comunicării, ajunge în zodia Săgetător, și până pe 1 decembrie, va traversa sectorul asociat subconștientului, frământărilor interioare și trecutului. Săgetătorii vor face o introspecție și o analiză asupra situațiilor de viață, unde au întâmpinat probleme. De asemenea, vor avea intuiție într-un context relațional sau care privesc asocierile profesionale.

Vărsător
Nativii Vărsător sunt preocupați, în această săptămână, de situația financiară, de returnarea unor datorii, de intrarea în posesia unor bani dintr-o activitate independență sau extraprofesională. Posibil Vărsătorii să se pregătească de o călătorie sau un schimb de experiență, să înceapă niște cursuri sau să se perfecționeze într-un domeniu de interes pentru ei.

Primul aspect astral important al săptămânii este intrarea lui Venus, micul benefic, din 8 noiembrie, în sectorul călătoriilor, relațiilor cu străinătatea, studiilor, perfecționării profesionale, credințelor, convingerilor și idealurilor înalte. Până pe 4 decembrie urmează o perioadă în care Vărsătorii vor fi susținuți de micul benefic să se perfecționeze, pentru a-și atinge un obiectiv. În urma unor călătorii, pe care le vor face în perioada următoare, nativii singuri ar putea să-și întâlnească jumătatea.

Pe 10 noiembrie, Mercur, planeta comunicării, ajunge în zodia Săgetător, pe sectorul vieții sociale, prietenilor și grupurilor pe care le frecventează, planurilor pe termen lung. Așadar, până pe 1 decembrie, Vărsătorii sunt deschiși să-și mărească cercul de cunoștințe, socializează mai mult, ies la evenimente și au idei originale într-un proiect, pe care îl au în desfășurare.

Pești
Nativii Pești încep săptămâna cu preocupări pentru relații și parteneriatele profesionale. La mijlocul săptămânii, Peștii primesc un cadou de la partener sau, dacă sunt singuri și acceptă o întâlnire, ar putea să se îndrăgostească și să intre curând într-o relație.

Primul aspect astral important al săptămânii este intrarea lui Venus, micul benefic, din 8 noiembrie, pe sectorul avantajelor financiare, a banilor deținuți la comun cu partenerul sau cu alte persoane, privind creditele, impozitele sau bani proveniți din alte surse decât salariul. Așadar, Peștii vor încerca să rezolve anumite situații sau contexte financiare. Micul benefic aduce bani sau o instituție financiară le returnează o sumă de bani dintr-un impozit sau o taxă.

Pe 10 noiembrie, Mercur, planeta comunicării, ajunge în zodia Săgetător, pe sectorul asociat carierei și aspirațiilor profesionale, a relațiilor cu șefii, cu persoane cu autoritate. Până pe 1 decembrie, Mercur ajută în dialogurile cu șefii, în negocieri privind o activitate profesională, un proiect nou, preluarea unei funcții. De asemenea, Peștii pot lua decizii importante în carieră, în urma unei analize a ofertelor primite în ultima perioadă.

sursă: știrileprotv.ro

Comenteaza