Horoscop 25 martie, cu Neti Sandu. Ce zodie va cunoaște o persoană importantă

Horoscop 25 martie, cu Neti Sandu. Ce zodie va cunoaște o persoană importantă
| Foto: Stirile Pro Tv

Horoscopul pentru 25 martie, cu Neti Sandu, aduce vești bune pentru toate zodiile.

BERBEC

O să vă puteți asocia cu niște parteneri de afaceri să lucrați, în măsură timpului disponibil să luați niște bani în plus. O să ieșiți la rampă cu ceva nou și soarta voastră pe tărâm profesional se poate schimbă - în bine - și să dați lovitură în afaceri fie la serviciu, fie în particular.  

TAUR
O să vă facă o vizită cineva care-ncearcă demult să vă spună ceva față-n față și-acum are ocazia. Se poate să vă invite cineva la o aniversare în alt oraș și să amânați restul treburilor ca să faceți o plimbare pân-acolo și poate rămâneți peste noapte. 

GEMENI

E un eveniment la care o să aduceți și voi partea voastră de contribuție și o să primiți elogii. O puteți porni spre o zonă de agrement dac-oți fi făcut rezervare, dar dacă vă duceți la reședința voastră din alt oraș, sau a prietenilor, vă duceți la sigur. 

RAC

O să vă caute cineva care vrea să petreceți mai mult timp împreună ca să vă cunoașteți și, dacă n-aveți pe nimeni, o să fiți și voi la fel de interesați. Întâlnire neașteptată și poate weekend-ul o s-arate altfel decât credeați, c-o să vă faceți program comun și o să-mpărtășiți experiențele din ultima vreme.

LEU

E posibil să luați bani de la serviciu și să vă faceți drum, chiar de azi, prin țară, pe undeva, să mai schimbați peisajul. Sunt treburi gospodărești care or să vă dea bătaie de cap, dar o să vă faceți timp pentru plimbare, ca să vă și relaxați, că aveți nevoie de un respiro.

FECIOARA
Se observă satisfacții profesionale și o să luați și bani, poate mai acceptați o formă de colaborare, ca o completare financiară. O veste bună de la cineva care a lipsit o vreme din viața voastră și caută drumul către inima voastră, că vă simte lipsa și vă vrea înapoi. Vedeți ce se poate face. 

BALANȚĂ

Vi se deschide apetitul pentru un hobby care o să vă elibereze de stres și o să deveniți mai creativi, inspirați. O să aveți program încărcat și o să vă dați osteneală să vă achitați de toate obligațiile ca să vă rămână timp și pentru voi, să ieșiți cu prietenii sau să-i chemați pe la voi. 

SCORPION

O să deveniți mai comunicativi în relația cu partenerul de cuplu și atmosfera se va destinde - profitați și de weekend și ieșiți la plimbare. Poate lucrați în particular și o să vă umple frumos timpul liber, că aveți nevoie de o rupere de ritm că să munciți cu și mai mult spor la serviciu.

SĂGETĂTOR

O să luați niște bani și poate dați o fugă într-o stațiune turistică, să vă aerisiți, vă mai întâlniți și cu alți prieteni pe-acolo. O să v-apucați, serios, de treaba pe-acasă, chit că asta-nseamnă că angajați niște oameni să repare câte ceva și să facă acea curățenie generală de Paște.

 CAPRICORN

Poate n-ați mai fost de multă vreme în vizită la rude și vă strângeți azi, mâine, să-l serbați pe unul dintre ai voștri sau și fără motiv. Se poate să vă modificați din mers, programul acestor zile și să dați fugă undeva, în regim de urgență, și să fie, totuși, un motiv de bucurie, de distracție.

VĂRSĂTOR

O să vă interesați de studii, examene, cursuri speciale pentru voi, sau pentru copii, să se meargă pe o specializare. Încă vă mai gândiți dacă să vă dați acceptul pentru o combinație partenerială de afaceri, sau să lucrați pe cont propriu că vreți să fiți independenți, liberi.

PEȘTI

E cineva care vă poate servi drept model, inspirație și să vă avansați la nivel profesional. E momentul vostru și n-o să lăsăți să vă scape o șansă de a vă face și mai cunoscuți, să câștigați mai mult decât pan-acum și să vă descoperiți noi valențe.

sursă: știrileprotv.ro.

Comenteaza