Horoscop 19 octombrie 2022, cu Neti Sandu. Ce zodie primește o veste mare pe plan sentimental

Horoscop 19 octombrie 2022, cu Neti Sandu. Ce zodie primește o veste mare pe plan sentimental

Horoscopul lui Neti Sandu pentru 19 octombrie 2022 aduce vești bune pentru majoritatea nativilor din zodiac.

BALANȚĂ
Sunteţi prinşi cu multe treburi şi o să fie un efort să vă achitaţi de toate obligaţiile, dar vin şi recompensele cât de curând.  O şansă de bani atât de la serviciu cât şi din colaborări şi o s-aveţi de cheltuială în perioada asta. E o perioadă de expansiune pentru voi și e de profitat la maxim, să vă sporiți notorietatea și banii.

SCORPION
Parcă tot n-aţi lichidat conflictele și ar fi bine să discutaţi cu cineva, poate chiar cu cei în cauză, să vă echilibraţi pe dinăuntru. Se poate să vă lansaţi într-o nouă aventură profesională şi o să puneţi toate resursele interioare în funcţiune.

SĂGETĂTOR
O să faceţi o evaluare a banilor din cont să vedeţi cum staţi şi dacă vă permiteţi o investiţie serioasă, ca de exemplu o maşină. O s-aveţi de completat diverse acte, ca să puteţi urma nişte cursuri, sau poate sunt acte de proprietate, că v-aţi luat o locuinţă. Vă luați avânt să explorați noi teritorii și să vă luați toate competențele că aveți o droaie.

CAPRICORN
O să vă organizaţi timpul să v-ajungă şi pentru familie, dar să mai ieşiţi și pe la mondenităţi şi să vă extindeţi relaţiile ca să vă găsiţi noi colaborări. Se poate să vi se recunoască nişte merite şi să vă bucuraţi de un statut special şi vin şi banii.Se poate să primiți o invitație de onoare pe undeva, la o gală să țineți vreun speech, ca să deveniți o voce.

VĂRSĂTOR
O să aveţi parte de surprize plăcute din partea cuiva care vă lipseşte şi o să fie şi alături de voi dacă aveţi nevoie de suport moral, material. Se poate să vă ocupaţi de studii, să treceţi cu bine de examene şi e posibil să luaţi şi bursă. Se poate să şi călătoriţi. O întâlnire importantă și poate va trebui să luați o decizie, dar dacă nu sunteți pregătiți mai amânați un pic.

PEȘTI
Vin nişte bani din urmă şi o să jonglaţi cu ei să luaţi ce vă trebuie. O să vă puteţi mişca în weekend, să plecaţi în plimbare prin ţară sau pe-afară. Poate vă invită cineva la masă în oraş să mai lăsaţi treburile, să vă mai relaxaţi. Se poate să vi se aprobe un împrumut și să luaţi lucruri noi pentru casă, poate vreți o mașină nouă.

BERBEC
Se poate să apelaţi la un avocat care să vă reprezinte interesele şi o să obţineţi ce v-aţi propus chiar dacă nu imediat. E nevoie de răbdare. O să fiţi poate prea direcţi în relaţia cu partenerul de cuplu şi poate acelaşi lucru poate fi spus cu un pic de menajamente – diplomatic. O să vă bucurați de suportul unor oameni care vin cu brațele deschise către voi și puteți avea succes împreună.

TAUR
Poate vă lăsaţi convinşi de şefi să preluaţi un proiect care poate fi o adevărată provocare pentru voi şi să vă implicate cu totul, să iasă ceva de calitate extra. E momentul să faceţi un control medical să vedeţi ce se întâmplă cu organismul, iar dacă sunt deja ceva probleme să luaţi un tratament. Poate vă pregătiți și de un eveniment în familie, o nuntă, un botez ori o aniversare cu multă lume.

GEMENI
O să primiţi confirmări, vi se vor semna acte, poate le refaceți c-or fi expirat şi o să vă clarificați nişte situaţii care v-au dat serios de furcă. O să vă iasă în cale cineva care o să ţină pasul cu voi, cu condiţia s-aveţi o constantă, să nu fiţi schimbători, derutanţi. Vi se face curte și, dacă nu aveți pe nimeni, o să vă lăsați purtați de val ca să trăiți momentul.

RAC
Vin de undeva nişte bani pot fi şi din salariu, dar poate fi suplimentul adus de partenerul de cuplu, şi o să aveţi bani la bugetul familiei. Încă mai sunt lucruri de cumpărat pentru casă şi o să vă consumaţi economiile ca să sporiţi gradul de confort, să fie totul pus la punct. O să faceți rost de niște bani și veţi rezolva unele cheltuieli legate de familie, poate v-au rugat cei mici ceva.

LEU
O să vă bucuraţi de un plus de atenţie din partea cuiva care îşi doreşte să fiţi un cuplu şi o să exersaţi traiul în doi dacă n-aveţi experienţa asta. Poate primiţi o sumă de bani în avans şi o să le luaţi alor voştri, în special copiilor, ce au nevoie în perioada asta. Faceți treabă de zor la serviciu, poate și în particular vă alăturați unei echipe și dublați efortul.

FECIOARĂ
Se vine cu oferte de colaborare şi s-ar putea să alegeţi ceva ca să faceţi rost de bani, că sunt multe cerinţe şi vreţi să nu le lipsească nimic alor voştri. Poate strângeţi bani să plecaţi pe undeva în weekend, mai ales dacă e un motiv special. Banii vin mai ușor, parcă, și o să vă străduiți să nu-i cheltuiți cât ai clipi din ochi, să nu trebuiască să vă împrumutați.

 

 

Comenteaza