Horoscop 18 august 2023, cu Neti Sandu. Ce zodie primește o creştere salarială

Horoscop 18 august 2023, cu Neti Sandu. Ce zodie primește o creştere salarială

Horoscopul lui Neti Sandu pentru 18 august 2023 aduce vești bune pentru mulți nativi din zodiac.

LEU
O să vă recăpătaţi banii şi ce v-a mai fost reţinut din greşeală, sau intenţionat şi o să vă puneţi viaţa în ordine, că aţi fost privaţi de nişte drepturi, sau bunuri. Vă puteţi găsi o destinaţie de vacanţă şi să faceţi o rezervare ca să nu existe riscul să rămâneţi fără cazare.

FECIOARĂ
Se anunţă veşti bune, o să faceţi rost de bani c-aveţi un proiect în lucru şi se va găsi şi finanţare ca să-l puteţi duce la bun sfârşit. O să vă puteţi elibera de povara unui secret, poate aveţi ceva pe suflet care vă deranja şi acum o să spuneţi lucrurilor pe nume.

BALANŢA
Relaţia cu partenerul promite să fie şi mai aşezată dacă o să vă faceţi timp pentru o ieşire în doi, seara, după serviciu şi în weekend, să plecaţi pe undeva.  Poate profitaţi de timpul liber şi vă mai şi odihniţi că începe să se resimtă oboseala şi v-aşteaptă proiecte noi în curând.

SCORPION
E cineva care vrea să fiţi împreună şi o să trebuiască să fiţi sinceri cu voi înşivă, să realizaţi dacă sunteţi făcuţi unul pentru altul, sau nu. Se poate să aveţi de ales între un parteneriat de afaceri şi un proiect individual.

SĂGETĂTOR
O să reglaţi o situaţie contractuală şi o să vă puteţi deplasa cu uşurinţă să urmăriţi - la cald - ce se întâmplă ca să ţineţi situaţia sub control. O să luaţi, probabil, mai mulţi bani poate pentru că va fi o creştere salarială, sau e un proiect care va fi bine plătit.

CAPRICORN
Aţi putea pleca de azi pe undeva şi să vă luaţi o porţie de odihnă, să mai lăsaţi şi treburile casnice să vă bucuraţi de natură, de oamenii din jurul vostru. Se poate să nimeriţi o sursă de bani din particular şi să negociaţi în funcţie de interesul vostru şi vă decideţi.

VĂRSĂTOR
Aţi tot lucrat la foc continuu şi poate vă ocupaţi şi de voi să ieşiţi din ritmul ăsta ameţitor, să plecaţi cu prietenii pe undeva la distracţie. O relaţie care îşi pierduse prospeţimea se poate resuscita, dacă o să fiţi receptivi la problemele partenerului.

PEŞTI
O veste bună de la cineva plecat departe şi care v-anunţă, poate, că vine, sau vă invită să luaţi tren, avion şi să vă duceţi degrabă Vă faceţi programul lejer, de văzut cu prietenii, poate daţi o fugă la malul mării sau vă duceţi la piscină, mai pe-aproape.

BERBEC
Se poate să aflaţi despre un contract care v-ar aduce bani şi o experienţă care va conta la palmares c-o să însemne mai mulţi bani. Se poate să întâlniţi într-un cerc de prieteni pe cineva care să fie pe gustul vostru şi să începeţi o relaţie dacă n-aveţi pe nimeni.

TAUR
O să faceţi tot ce depinde de voi ca să vă integraţi într-un grup și să lucraţi ceva în timpul liber, să fie o activitate de plăcere. Se poate să vă pregătiţi de nuntă, de botez, sărbătoriţi ceva şi nu neapărat la voi acasă, poate plecaţi din ţară, chiar.

GEMENI
Poate sunteţi pe picior de plecare într-o staţiune turistică, fie într-o minivacanţă, fie o săptămână, două ca să vă eliberaţi de tot stresul acumulat. Poate o să fie din nou vorba despre mutatul în altă casă, mai spaţioasă şi o să supuneţi la vot cine vrea şi cine nu.

RAC
Încep să se recupereze banii de care aveaţi atâta nevoie şi poate daţi o fugă la malul mării, sau la munte ca să vă încărcaţi bateriile. Se poate s-aveţi succes, la activităţile în care sunteţi cu grupul de colegi de breaslă şi o să vă asiguraţi un venit constant.

sursă: știrileprotv.ro.

Comenteaza