Horoscop 11 aprilie 2023, cu Neti Sandu. Astăzi se poate schimba viața unei zodii

Horoscop 11 aprilie 2023, cu Neti Sandu. Astăzi se poate schimba viața unei zodii
| Foto: Stirile Pro Tv

Horoscopul lui Neti Sandu pentru 11 aprilie 2023 aduce vești bune pentru majoritatea nativilor din zodiac.

BERBEC
Veşti bune, confirmări din biroul autorităţilor, vă recâştigaţi nişte drepturi, poate faceţi şi nişte achiziţii şi o să vă declaraţi mulţumiţi, c-or să fie nişte realizări. O reuşită, dacă n-or să fie cumva mai multe, că vi se plătesc nişte activităţi suplimentare şi se poate să primiţi un titlu.

TAUR
O aprobare - o fi vorba despre un credit, poate aţi primit acceptul pentru un job, e ceva care activează de sine şi o să vă simţiţi stăpâni pe situaţie. Se vine la voi cu oferte de colaborare şi s-ar putea să vă mai luaţi ceva de lucru dacă vreţi să mai faceţi rost de nişte bani.

GEMENI
O stare de graţie, cam asta e nota predominanta că o aveţi pe Venus în zodia voastră până pe 7 mai şi e de profitat, că nu vine decât o dată pe an la voi. Se poate să apară cineva care să vă fascineze şi să vreţi să începeţi şi voi o relaţie, că nu agreaţi singurătatea - deloc.

RAC
Vi se apreciază munca, poate vi se dă ceva important de făcut, şi o să fie o onoare pentru voi, poate fi şi o mărire de salariu, ori o recompensă financiară doar pentru ultima perioadă. E cineva care vă scoate, la o discuţie între patru ochi despre viitorul relaţiei voastre c-or fi nişte aspecte pe care trebuie să le corectaţi.

LEU
Poate primiţi cadou nişte bilete de vacanţă, sau doar o invitaţie într-o plimbare în weekend, de Paşte, sau după, dacă mai aveţi câteva zile libere. În orice moment vi se va putea legaliza acel act pentru care-aţi aşteptat o granada de timp şi abia acum puteţi face progrese.

FECIOARĂ
Se poate să pregătiţi tot ce trebuie pentru plecarea în altă localitate, acolo unde veţi petrece Paştele, fie o vacanţă ca să vă şi odihniţi, să vă luaţi câteva zile în prelungire. O s-aveţi succes dacă o să insistaţi cu banii pe care-i aveţi de luat ca să-i folosiţi, acum, de sărbători.

BALANŢA
O definitivare - e cineva care vă dă undă verde să investiţi nişte bani, sau să plecaţi undeva, ca să rezolvaţi nişte chestiuni de afaceri, sau de şcoală. Se poate să apară marea surpriză - să aibă loc cererea în căsătorie, azi, zilele astea, de Paşte.

SCORPION
Vi se dă o recompensă la serviciu, poate fi şi afacerea voastră particulară care să vă aducă un profit peste noapte şi se observă prosperitate. Vi se face o ofertă de lucru şi dacă nu sunteţi mulţumiţi la actualul serviciu vă consultaţi cu familia şi vă decideţi după sărbători.

SĂGETĂTOR
Lumea vă căută, dar şi voi aveţi nevoie de socializare şi o să fiţi prezenţi la mondenităţi că e rost de pus în evidenţă nişte calităţi. Sfera sentimentală e plină de romantism şi o să vă întâlniţi cu cineva care o să vă completeze frumos pe toate planurile.

CAPRICORN
V-aţi putea alege cu mai mulţi bani în cont dacă o să daţi curs unor oferte de colaborare că banii trag la voi în perioada asta. E cineva tânăr care se arată interesat de prezenţa voastră şi o să scanaţi intensitatea emoţională să vedeţi ce simţiţi.

VĂRSĂTOR
Poate v-aţi găsit o casă, chiar şi de închiriat, important e că vă puteţi muta dacă vă doriţi acest lucru şi vă luaţi o grijă pe de cap. O apariţie care să vă trezească la viaţă, poate e cineva nou apărut în peisaj şi o să fie o resuscitare totală, dacă n-aveţi pe nimeni.

PEŞTI
Se poate să descoperiţi un hobby care v-ar aduce acea detaşare de care aveţi nevoie ca să vă puteţi relaxa după efortul depus şi stresul acumulat. Vă găsiţi ceva de lucru, poate bateţi palma pentru un contract care v-ar asigura stabilitate financiară.

sursă: știrileprotv.ro.

Comenteaza