Două zodii de femei care trec printr-o perioadă nefericită! Vor avea parte de un final de an trist

Două zodii de femei care trec printr-o perioadă nefericită! Vor avea parte de un final de an trist

 Se anunță un final de an nefericit pentru două zodii, în cazul femeilor.

Au un IQ ridicat, dar acest lucru nu le ajută să fie fericite. Două zodii de femei sunt vizate de tristețe la finalul acestui an și se pare că inteligența pe care o posedă nu le ajută să se simtă mai bine. Dacă vor să ai bă un an mai bun, trebuie să facă schimbări radicale.

Prima dintre aceste zodii nefericite, dar cu IQ ridicat este Scorpionul. Nativele din această zodie nu duc lipsă de inteligență, dar pe parte emoțională se află în impas. Tristețea este la ordinea zilei în cazul lor și au mari șanse să termine anul în aceeași notă negativă în care au trăit ăn ultima perioadă.

Dintr-un motiv sau altul, nativele din zodia Scorpion simt o neîmplinire de care nu pot scăpa oricât de multe realizări ar avea. Ceva nu le merge bine pe plan personal și nu sunt cele mai bune la comunicare, astfel că nu reușesc să rezolve conflictele și neînțelegerile prea ușor. Trebuie să lucreze mai mult la dezvoltarea lor emoțională.

O altă zodie ale cărei native sunt nefericite, în ciuda inteligenței lor, este Capricornul. Femeile din zodia Capricorn au de cele mai multe ori o minte sclipitoare, dar tot ea este cea care le sabotează uneori.

Astfel, ele simt adesea nu neajuns emoțional, pentru că nu știu cum să se apropie de oameni și uită că relațiile personale au nevoie de implicare și înțeegere și nu te poți ghida mereu după rațiune. Pentru că le este greu să înțeleagă acest aspect, nativele din zodia Capricorn ar putea încheia anul la fel de nefericite, potrivit spynews.ro.

Etichete
Comenteaza